22 April 2021
Europe/Chisinau timezone

Pe data de 22 aprilie 2021 va avea loc Evenimentul Național de Diseminare NI4OS-Europe în Moldova.

Acest eveniment de diseminare este unul dintr-o serie de evenimente naționale în domeniul științei deschise, organizate în cadrul proiectului NI4OS-Europe (National Initiatives for Open Science in Europe – Inițiative Naționale pentru Știința Deschisă în Europa) special pentru participanții din Moldova.

Scopul principal al evenimentului de diseminare este familiarizarea părților naționale interesate cu inițiativa și aspectele Cloud-ului European pentru Știința Deschisă (European Open Science Cloud – EOSC), obiectivele și activitățile generale ale proiectului NI4OS-Europe, sprijinul privind includerea serviciilor în EOSC, dezvoltarea inițiativelor naționale Cloud pentru știința deschisă, importanța politicilor privind știința deschisă și managementului datelor științifice deschise. Grupul țintă include furnizori de servicii naționale, experți în infrastructura electronică, responsabili de repozitorii instituționale, comunitatea universitară și de cercetare, bibliotecari, precum și reprezentanți din domeniul industriei și ÎMM-urilor.

Evenimentul este organizat de Asociația Rețelei de Cercetare și Educație din Moldova (Research and Educational Networking Association of Moldova – RENAM), ca partener al proiectului NI4OS-Europe, cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare și Academiei de Științe a Moldovei. Proiectul NI4OS-Europe integrează 22 de parteneri din 15 țări, sprijinind dezvoltarea inițiativelor naționale Cloud pentru știința deschisă în țările participante, promovând principiile FAIR privind regăsibilitatea, accesibilitatea, interoperabilitatea și reutilizabilitatea datelor și oferind asistența tehnică și suportul privind racordarea furnizorilor de servicii la EOSC, incluzând servicii generice (calcul, stocare de date, management al datelor), servicii tematice, repozitorii și seturi de date.

Acest eveniment va avea loc în regim online, 13:00 – 16:00 (ora Chișinăului), cu suportul platformei de formare NI4OS-Europe.

Vă aducem la cunoștință că acest eveniment va fi înregistrat și înregistrarea video va fi pusă la dispoziția participanților înscriși pentru vizualizare ulterioară.